Sămânța bună
I-ai mulțumit lui Dumnezeu astăzi?
Și orice faceți cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, mulțumind prin El lui Dumnezeu Tatăl.
Coloseni 3.17
Adesea umplem ceasurile din zi cu atât de multe vorbe și fapte de-ale noastre, încât abia dacă ne mai rămâne timp pentru a mulțumi. Dacă în viața de zi cu zi observăm imediat ce nu ne convine, ce nu merge bine sau ce ne lipsește, în schimb ne ia așa mult timp să ne gândim pentru ce oare am putea aduce mulțumiri. Apostolul Pavel ne îndeamnă ca orice facem, cu cuvântul sau cu fapta, să facem în Numele Domnului Isus și prin El să-I mulțumim lui Dumnezeu, Tatăl nostru.
Pe drumul către casă de la muncă, de pildă, am putea avea un moment de liniște, pentru a trece în revistă ziua respectivă. Poate a fost ceva ce nu ne-a reușit. Putem să-I spunem acest lucru Tatălui nostru ceresc! Sau am rostit ceva ce mai bine nu am fi spus. Și acest lucru putem să-I mărturisim lui Dumnezeu. Să ne gândim la toate lucrurile pentru care putem să-I mulțumim! Uneori avem parte de o zi extraordinară și observăm în mod deosebit cum Dumnezeu ne-a ajutat. Să-I mulțumim pentru aceasta! Dar Îi mulțumim și pentru atâtea lucruri pe care le considerăm că vin de la sine sau că ni se cuvin, de exemplu că putem să ne ridicăm sănătoși din pat, că avem un loc de muncă și un salariu, că putem trăi în libertate, că avem o locuință, că suntem înconjurați de prieteni sau de frați de credință? Să nu uităm să-I mulțumim Dumnezeului nostru și pentru acestea!
Suntem datori să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru că orice ni se dă bun coboară de sus, de la Tatăl luminilor (Iacov 1.17). Mulțumindu-I lui Dumnezeu, vom fi fericiți.