Sămânța bună

În timpul unei ierni severe din secolul al XIX-lea, Lacul Neuchâtel din Elveția a înghețat. O femeie, care avea ceva de cumpărat pe cealaltă parte a lacului, a vrut să profite de ocazie și a pornit într-acolo pe gheață. Când a ajuns aproape pe cealaltă parte, a auzit deodată un zgomot. Înainte să-și dea bine seama, gheața de sub picioarele ei a cedat și a început să se scufunde. A putut totuși să se țină de marginea gheții și să strige după ajutor.

Câțiva săteni au venit în grabă. Unul dintre ei a împins o scară lungă pe gheață și astfel a ajuns la femeie. A apucat-o de mână și a încercat să o tragă pe scară, dar omul a simțit o oarecare rezistență între femeie și scară. Atunci a observat coșul femeii pe care încă îl ținea pe braț.

„Dați drumul coșului!“, a strigat omul și i l-a smuls femeii aruncându-l deoparte. „Nu!“, a țipat ea. „Coșul meu, coșul meu! În el este pălăria mea de duminică!“ — „Ce-mi pasă de pălăria de duminică? Aici este vorba despre viața dumneavoastră!“

Există și în viața noastră o astfel de „pălărie“ la care nu vrem să renunțăm? Ce ne împiedică să fim salvați: păcate ascunse, prieteni răi, obiceiuri rele, legături rele? Să le dăm drumul! Este vorba sau despre viața veșnică, sau despre pierzarea veșnică. Să apucăm mâna Mântuitorului Isus Hristos! El ne va duce în siguranță la destinația cerească.

„Să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară așa de ușor“ (Evrei 12.1).