Sămânța bună
Copilul pierdut (2)
Dar în strâmtorarea mea L-am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu. Din templul Lui, El mi-a auzit glasul și strigătul meu a ajuns înaintea Lui, până la urechile Lui.
Psalmul 18.6
Credinciosul Xi s-a îndreptat spre casă. Pe drum a îngenuncheat în zăpadă, ca să se roage încă o dată insistent pentru bebelușul dispărut. Deodată a auzit un bebeluș țipând. Se părea că sunetele veneau dintr-o fântână abandonată. Șocat, Xi a descoperit acolo o mică ființă, învelită într-o pătură, dar vânătă de frig. Era bebelușul furat – o fetiță. A fost aruncată, pentru că oamenii de la oraș doreau să cumpere numai băieți. Xi a alergat înapoi în sat, încălzind în brațele lui bebelușul.
Foarte mirați și plini de bucurie, locuitorii satului l-au însoțit pe bărbat la coliba părinților. „Cine este Dumnezeul Căruia te-ai rugat și care ți-a răspuns așa repede la rugăciune?“, a întrebat tatăl. În fața a treizeci de locuitori ai satului, Xi le-a răspuns: „Dumnezeul Căruia m-am rugat a venit pe pământ în urmă cu aproximativ două mii de ani, ca un Copilaș. Marele Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, Dumnezeul necuprins și atotputernic, a coborât la noi, pentru a ne smulge din puterea diavolului care vrea să ne ducă la pierzarea veșnică. Acest Dumnezeu dorește să ne facă fericiți pentru totdeauna în apropierea Lui. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică“.
În acea noapte, părinții L-au primit prin credință pe Domnul Isus Hristos.