Sămânța bună
„Marele cutremur din Lisabona“ (1)
[Dumnezeu] privește spre pământ, și pământul se cutremură; atinge munții, și ei fumegă.
Psalmul 104.32
Rămas în istorie drept unul dintre cele mai groaznice dezastre naturale, seismul care s-a produs în dimineața zilei de 1 noiembrie 1755 la Lisabona a răpus între 60.000 și 100.000 de oameni. Urmat de un tsunami uriaș și de un incendiu de proporții, cutremurul a dus la distrugerea aproape totală a capitalei portugheze. Seismologii contemporani au estimat că acel cutremur ar fi avut o magnitudine între 8,5 și 9,5 grade pe scara Richter. Rapoartele susțin că mișcările tectonice au durat șase minute, provocând fisuri gigantice, cu o lărgime de până la cinci metri!
Tragedia a zguduit însă întreaga Europă. Lisabona era un oraș-port important, casa navigatorilor celebri din marea epocă a descoperirilor și unul dintre cele mai vechi orașe din lume. Cutremurul și incendiile care i-au urmat au distrus clădiri importante: Palatul Regal Portughez, Opera, Catedrala și Biblioteca, ce conținea 5.000 de cărți. Au ars hărți și note ale celor mai mari exploratori, dar și numeroase opere de artă.
Cutremurul s-a produs într-o zi de sărbătoare religioasă, când bisericile și catedralele erau arhipline de oameni, dintre care foarte puțini au scăpat. Cei câțiva supraviețuitori ai dezastrului trăiau în corturi la marginea orașului, fiind mult prea traumatizați și îngroziți de această tragedie pentru a reveni în oraș. Oare au înțeles ei avertizarea lui Dumnezeu?