Sămânța bună
Mă spală-n sângele divin
Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați.
Isaia 53.5
Acum câțiva ani am vizitat o femeie care suferea de tuberculoză. Pe fața ei se citeau frica și deznădejdea, dar nu teama de moarte, ci frica de a se întâlni cu Dumnezeul cel sfânt la judecată cu toate păcatele ei neiertate.
Femeia recunoscuse că era o păcătoasă și că merita condamnarea veșnică. I-am îndreptat privirea spre Domnul Isus, Mântuitorul, care a venit să caute și să salveze ce era pierdut și care a murit la Golgota pentru ea. Conștiința ei temătoare nu găsea însă pacea. I-am vorbit despre adevăratul Miel pascal, al Cărui sânge a curs pe cruce pentru a spăla și vina ei, dar tot nu a înțeles. I-am cerut Domnului să-mi dea cuvintele potrivite pentru această sărmană femeie.
Atunci i-am citit versetul de mai sus prin care mulți au gustat pacea cu Dumnezeu. În acel moment, Domnul i-a dăruit siguranța salvării și ea a primit pacea cu Dumnezeu.
Șase săptămâni mai târziu a adormit în Domnul. Până la plecarea ei acasă s-a bucurat de siguranța mântuirii și de o pace adâncă în comuniunea cu Domnul în care găsise liniștea conștiinței.
Așa cum sunt, la Tine vin! / Putere n-am, Tu-mi fii sprijin!
Mă spală-n sângele-Ți divin! / O, Mielule, eu vin, eu vin!
—C. Elliot, 1834