Sămânța bună

„Am văzut zâmbetul căpitanului!“

[Isus] a vorbit îndată cu ei și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!“.

Marcu 6.50

Un mic vapor a fost surprins de o furtună violentă care l-a împins spre malul stâncos și periculos. Se va zdrobi de stânci și se va scufunda? – În acea situație tensionată, un bărbat s-a desprins din grupul de pasageri înfricoșați, a urcat pe punte și cu greu a ajuns la cabina căpitanului.

Căpitanul ținea cârma strâns, cu amândouă mâinile. Încet, dar sigur, a reușit să îndepărteze centimetru cu centimetru vaporul de stâncile periculoase și să-l dirijeze spre largul mării. Căpitanul l-a observat pe pasagerul care se uita la el cu încordare și i-a zâmbit.

Când bărbatul s-a întors la ceilalți pasageri, i-a încurajat cu cuvintele: „Totul va fi bine. Am văzut zâmbetul căpitanului!“.

Poate vă aflați într-o situație dificilă și vă temeți că vaporul vieții dumneavoastră se va lovi de stânci. Îndreptați-vă privirea spre „Căpitan“, spre Domnul Isus! Mâinile Lui țin strâns cârma, iar ochii Lui vă privesc cu multă dragoste și bunăvoință. Atunci veți putea spune: Am văzut fața Domnului! Și dacă vă veți apropia și mai mult cu urechea de El, veți putea auzi cuvintele Sale: „Eu sunt; nu te teme!“.

Slavă Lui! El e iubirea, / Pe ai Săi nu-i va lăsa.
Chiar în noaptea cea mai neagră / Strălucește fața Sa.
—F. A. Krummacher
Citire zilnică: Citirea Bibliei: Isaia 22.1-25 · Fapte 27.14-26