Sămânța bună

Ca în fiecare dimineață, am întârziat iarăși, așa că m-am înghesuit în metrou printre oameni cu rucsacul în spate sau cu geanta pe umăr, printre tineri cu paharul de cafea în mână și cu fețele adormite.

M-am uitat la cei care călătoreau: domnul îmbrăcat elegant se simțea vizibil incomod în metrou; elevul de lângă el dormise prea puțin; tânăra din fața lui încerca să se rujeze; dar pensionarul pentru ce se afla așa devreme pe drum? Unul își sorbea cafeaua de dimineață, altul își rezolva temele, celălalt își învingea frustrarea lovind în clapele laptop-ului. Unii păreau foarte amabili, altora m-aș fi adresat cu prudență, iar pe alții nu i-aș fi invitat niciodată în locuința mea. Ce oameni diferiți se aflau pe drum în acea dimineață…!

M-am gândit la versetul din Biblie: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică“ (Ioan 3.16). Acolo se spune „oricine“, adică și oricine de aici, din metrou. Dumnezeu iubește pe oricine și Și-a dat Fiul pentru oricine. Dumnezeu invită pe oricine să vină la El și dă oricui crede în El viața veșnică. Ce dragoste mare! Ea nu privește la exteriorul unui om, nici la proveniența sau la istoria lui, ci vrea să-l salveze!