Sămânța bună
Vorbirea și tăcerea Domnului
El a fost asuprit și chinuit, dar nu Și-a deschis gura; ca un miel pe care-l duci la tăiere și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu Și-a deschis gura.
Isaia 53.7
Domnul Isus le-a spus oamenilor din Nazaret că El fusese trimis să vestească săracilor evanghelia (Luca 4.18). El venise să facă cunoscut harul și adevărul divin; de aceea predica El Cuvântul lui Dumnezeu în satele și în orașele din Israel. Niciodată însă nu S-a lăsat atras în vreo dispută. Când fariseii, în necredința lor, au cerut un semn, i-a părăsit, pentru că nu mai avea nimic de adăugat la ceea ce le spusese deja. El știa când trebuia să vorbească și când să tacă.
Domnul Isus a stat în fața lui Pilat, ca să mărturisească despre adevăr și să depună o bună mărturie. Când El personal a fost atacat, atunci a tăcut, astfel încât dregătorul roman s-a mirat. De ce nu a replicat nimic Acuzatul la învinuirile false aduse împotriva Lui? De ce nu S-a apărat Isus? Pentru că Își încredințase cazul în mâinile lui Dumnezeu. „Dosarul“ Lui era în mâinile Celui care judecă drept și de aceea a rămas tăcut și nu S-a apărat.
Suntem impresionați de gloria morală a Domnului nostru pe care a dezvăluit-o în plină împotrivire pe nedrept împroșcată din partea dușmanilor Săi. El a putut tăcea! Dar nu pentru că nu I-ar fi păsat de împotrivirea păcătoșilor; nu, căci sufletul Său a simțit din plin această dușmănie! Când a fost insultat, nu a răspuns cu insulte, ci a suportat aceste suferințe fără să amenințe.