Sămânța bună
„De ce nu-L iubiți pe Domnul Isus?“
Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el.
1 Ioan 4.16
O fetiță l-a întâlnit odată pe stradă pe un bărbat ateu și i s-a adresat: „De ce nu-L iubiți pe Domnul Isus?“. Bărbatul s-a uitat mirat la micuță. Dacă n-ar fi fost un copil cel ce stătea în fața lui, ar fi avut un răspuns potrivit! Fiindcă n-a primit un răspuns, ea l-a mai întrebat o dată: „Vă rog să-mi spuneți, de ce nu-L iubiți pe Domnul Isus și de ce nu credeți în Dumnezeu și în Cuvântul Său?“. Bărbatul a fost foarte șocat. Fără să spună un cuvânt, a pornit mai departe. Dar auzea mereu întrebarea: „De ce nu-L iubiți pe Domnul Isus?“.
Seara acasă s-a dus devreme la culcare, pentru că spera să nu-și mai amintească în somn de această întrebare. Însă ea l-a urmărit până noaptea târziu! Către miezul nopții a căutat în bibliotecă după Noul Testament, a răsfoit prin el și a început să citească Evanghelia după Ioan. Interesul său creștea cu fiecare pagină. Inima lui tare s-a deschis mesajului pe care i-l adresa Cuvântul lui Dumnezeu și și-a recunoscut starea pierdută. A înțeles că Domnul Isus a venit ca Mântuitor al lumii, că a suferit și a murit și pentru el. A căzut apoi pe genunchi, a cerut iertare pentru păcatele lui și s-a căit de toată împotrivirea sa. Înainte să înceapă următoarea zi, pacea și bucuria umpleau inima sa și a recunoscut fericit: „Acum și eu Îl iubesc pe Domnul Isus!“.