Sămânța bună

O bunicuță care nu ieșise niciodată din satul ei natal, foarte retras de altfel, a fost luată într-o zi cu mașina și dusă pe o autostradă cu trafic intens. Mașinile treceau cu viteză mare și aproape nu puteai să recunoști oamenii din ele. Femeii bătrâne i se părea totul aproape fantomatic și a spus gânditoare: „Unde vor să ajungă toți oamenii, de se grăbesc așa?“.

Încotro merg atât de grăbiți oamenii? Vor ajunge toți la ținta dorită? Timpul trece la fel de repede cum se grăbesc oamenii. Pe stradă, în fabrică, acasă, peste tot domină același gând: tot mai repede! Orele și zilele trec precum fulgerul. Cu siguranță, ai fost acaparat și tu de graba timpului nostru. Vrei să te oprești o clipă? Încotro mergi așa de grăbit? Ia-ți timp să cugeți la sufletul tău nemuritor; la Dumnezeu care ți l-a dat; la veșnicia care te așteaptă; la păcatele tale și la sângele lui Isus Hristos care le poate șterge.

Vezi cum în zbor se duce timpul!
Așa-au trecut chiar mii de ani
Și noi vom trece toți ca gândul,
Făr’ să lăsăm urmă măcar.

Aceste rânduri au fost scrise de un poet rus căruia Lenin i-a cerut să compună niște versuri care să nu conțină Numele lui Dumnezeu, dar în care să se simtă prezența Duhului Sfânt.