Sămânța bună

Ascultați de atenționările lui Dumnezeu!

Domnul este încet la mânie și bogat în bunătate, iartă fărădelegea și răzvrătirea; dar nu ține pe cel vinovat drept nevinovat.

Numeri 14.18

Bărbatul fusese de multe ori în pragul morții. Odată, escaladând Munții Alpi, un strat subțire de zăpadă a cedat sub el și aproape s-ar fi înecat într-un lac. Altă dată, pe timp de furtună, s-a răsturnat cu o barcă și a fost salvat de poliția marină. Când a împlinit 40 de ani, s-a îmbolnăvit de leucemie. Datorită tratamentului medicamentos, boala a stagnat. Dumnezeu i-a mai dăruit cincisprezece ani, dar apoi, deplasându-se cu mașina pe timpul unei furtuni puternice, a fost lovit de un copac care a căzut la pământ.

Acest bărbat foarte amabil și prietenos cu toți oamenii avea vecini credincioși. Unul dintre ei i-a vorbit de mai multe ori despre credința în Isus Hristos. Dar, cu toate că bărbatul cunoștea bine Biblia, nu accepta că are nevoie de un Salvator.

Dumnezeu a vrut să-l salveze pe acest bărbat și l-a atenționat foarte insistent. Dar, în acea zi furtunoasă, timpul vieții sale pe acest pământ s-a sfârșit. El a fost chemat în veșnicie pentru a da socoteală înaintea lui Dumnezeu, Creatorul său!

„Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-i ridice sufletul din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii“ (Iov 33.29,30).

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Daniel 10.15-11.9 · Fapte 4.1-12