Sămânța bună

Cei doi bărbați s-au ridicat și au pornit spre sat pe drumul prăfuit.

„Ai dreptate, Rambhau. De aceea Dumnezeu oferă o îndreptățire perfectă tuturor celor care cred și acceptă oferta Lui de mântuire fără plată, prin Fiul Lui iubit.“ — „Așa cum ți-am spus de mai multe ori, lucrul acesta este prea ușor și nu-l pot accepta. Poate că sunt prea mândru! Consider că trebuie să fac ceva pentru locul meu în cer.“ — „O, Rambhau! Niciodată nu vei putea ajunge așa în cer. Există o singură cale care duce în cer. Rambhau, vezi că ai îmbătrânit. Poate că acesta va fi ultimul sezon când vei mai putea să cauți mărgăritare. Iar dacă vrei să vezi porțile de mărgăritar ale cerului, trebuie să accepți viața nouă pe care Dumnezeu ți-o oferă prin Fiul Său!“ — „Da, ai dreptate, astăzi a fost ultima zi de scufundare. Aceasta este ultima lună din an și eu am alte lucruri de făcut.“

„Ar trebui să te pregătești pentru viața viitoare.“ — „Chiar așa voi face. Îl vezi acolo pe omul acela? Este un pelerin care merge probabil spre Bombay sau spre Calcutta. Umblă desculț și alege cele mai ascuțite pietre, ca să calce pe ele. La fiecare doi metri îngenunchează și sărută pământul. Acesta este un lucru bun. În prima zi a noului an voi începe și eu pelerinajul meu. Toată viața am visat la lucrul acesta. Astfel îmi voi asigura locul în cer. Voi merge până la Delhi în genunchi.“