Sămânța bună

Când oamenii aud sau văd diferite nenorociri în alte părți ale lumii, pe moment arată puțină compasiune pentru cei încercați, dar imediat își văd mai departe de lucrurile lor. Ei nu înalță o rugăciune spre Dumnezeu, ca El să le fie Ocrotitorul celor care se confruntă cu un incendiu sau cu un cutremur, poate cu o inundație de proporții sau cu o boală incurabilă, cu un atac terorist sau cu o epidemie. Sunt mulțumiți că pericolul nu este în apropierea lor și nici măcar nu se gândesc că poate mâine vor trece ei prin acea nenorocire. Chiar și atunci când nenorocirea se întâmplă în țara lor, dar nu în imediata lor apropiere, tot nepăsători rămân. Când ajung însă ei înșiși să se confrunte cu necazul, atunci intră în panică și nu mai știu încotro să o apuce.

Tot așa este și cu păcatul. Oamenii s-au obișnuit cu acest rău care se află foarte aproape de ei, îl ignoră, chiar dacă îi duce pe căi tot mai întunecate, încât nu mai găsesc nicio cale de ieșire.

Atitudinea aceasta nu este bună, pentru că ei vor merge cu siguranță în iad, dacă nu se vor trezi la timp din starea de adormire în păcat. Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci ca toți să vină la pocăință (Ezechiel 33.11). Nu doriți să luați astăzi hotărârea să vă debarasați de păcatele care vă țin robi și să le recunoașteți înaintea lui Dumnezeu? El iartă chiar și pe cel mai mare păcătos!