Sămânța bună
Faptele noastre bune nu le compensează pe cele rele
El [Dumnezeu] ne-a mântuit nu pentru faptele pe care noi le-am făcut în dreptate, ci pentru îndurarea Sa.
Tit 3.5
Să presupunem că treceți pe roșu la semafor și sunteți oprit de poliție. Nu există nicio șansă să scăpați basma curată dacă îi veți spune polițistului: „Am oprit la ultimele 10.000 de semafoare roșii. Nu puteți să închideți un ochi de data aceasta?“. – Conform sistemului nostru juridic, suntem sancționați pentru ceea ce am încălcat. De ce atunci să treacă Dumnezeu cu vederea păcatele noastre, luând în calcul „faptele bune“?
Să presupunem că persoana cea mai prețioasă pentru dumneavoastră, poate soțul sau soția, un prieten, o rudă, părinții sau un copil, este ucisă. Ucigașul este prins și adus înaintea instanței. Judecătorul rostește condamnarea: „Acuzatul este vinovat. Dar până acum a dus o viață impecabilă, a donat mulți bani și i-a ajutat pe mulți oameni. De aceea este considerat nevinovat. Faptele lui bune ne-au convins că nu ar trebui să fie acuzat de omor!“. – Cât de nedreaptă ar fi din punctul dumneavoastră de vedere această sentință!
Din nefericire, unii Îi sugerează Dumnezeului celui drept exact acest fel de a acționa, considerând că El va compensa faptele noastre rele cu cele bune. Însă pe baza realizărilor proprii nu poate fi nimeni mântuit. Mântuirea și iertarea le primim doar atunci când ne recunoaștem păcatele și credem în Isus.