Sămânța bună

Un doctor credincios a fost chemat la patul de boală al unui tânăr. După control, doctorul i-a spus că nu mai are mult timp de trăit. Deznădăjduit, tânărul l-a privit pe doctor și a spus: „Am ratat!“. — „Ce ați ratat?“, l-a întrebat doctorul. Muribundul a repetat: „Am ratat!“. — „Ce ați ratat?“, l-a întrebat încă o dată doctorul. — „Domnule doctor, am ratat mântuirea sufletului meu“, a răspuns bolnavul. — „Nu vorbiți așa“, a încercat doctorul să-l consoleze, „nu vă amintiți de tâlharul de pe cruce?“ — „Îmi amintesc, dar știu că acesta nu I-a spus niciodată lui Dumnezeu: «Vezi-Ți de drumul Tău!», așa cum am făcut eu. Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat la El. Dar diavolul mi-a șoptit: «Încă nu; mai ai mult timp. Ești tânăr, bucură-te mai întâi de viață. Ce vor gândi oamenii despre tine?». Am amânat mântuirea sufletului meu și am ratat harul oferit. Acum, pentru mine este prea târziu!“

Doctorul a încercat mai departe să-l consoleze, amintindu-i de mulți păcătoși care au venit la Mântuitorul în al unsprezecelea ceas și au găsit iertare și pace. Muribundul însă a spus: „Al unsprezecelea ceas al meu a fost atunci când Mântuitorul m-a chemat. Acum sunt pierdut. Am ratat timpul de har, am ratat mântuirea, este prea târziu!“. Spunând aceste cuvinte a plecat în veșnicie. Ce îngrozitor! Cu siguranță, Domnul Isus i-ar fi arătat har, dacă s-ar fi încrezut în El. Dar tânărul nu a mai putut să creadă.