Sămânța bună
Purtare de grijă (1)
El [Domnul] l-a găsit într-un ținut deșert, într-o singurătate plină de urlete înfricoșătoare; l-a înconjurat, l-a îngrijit și l-a păzit ca pe lumina ochiului Lui.
Deuteronom 32.10
Într-una din călătoriile lui, un medic misionar care lucra printre indienii din deșertul Arizona a văzut de departe un tufiș. Dar, cu cât se apropia, se auzea tot mai clar un strigăt groaznic. S-a gândit că vreun animal sălbatic s-a prins într-o cursă. Când a ajuns în acel loc, a coborât din mașină, a luat arma și a mers spre tufișul mare și des.
Aproape ajunsese de cealaltă parte a tufișului când, spre surprinderea lui, a găsit… nu un animal prins într-o cursă, ci o femeie indiană care zăcea neajutorată pe pământ.
Femeia nu se putea mișca și avea dureri foarte mari. După o consultație scurtă, medicul a constatat că aproape nu mai era speranță pentru ea; cangrena acționa deja. I-a dat o injecție cu morfină pentru a-i ușura durerile, a învelit-o într-o pătură și a dus-o la mașină pentru a o transporta la spitalul misiunii.
Pe drum a încercat să afle de la acea femeie cum a ajuns în locul acela pustiu. – Ea fusese grav bolnavă și omul care o trata nu reușise „să alunge din ea demonul“. Atunci a aruncat-o departe, lăsând-o în voia sorții. Se afla acolo de patru zile fără mâncare și fără apă, ziua în căldura soarelui, iar noaptea în gerul cumplit, pentru că acel teritoriu se afla la mai mult de 2.000 de metri deasupra nivelului mării.