Sămânța bună

Un istoric relatează despre războiul de eliberare mexican de la începutul secolului al XIX-lea următoarele: „Nicolás Bravo ținea câteva sute de spanioli în prizonierat. Apoi tatăl său a fost trădat și a căzut în mâinile spaniolilor. Aceștia cereau ca Bravo să li se predea, altfel îi vor omorî tatăl. Bravo nu a vrut să capituleze, însă i-a oferit pe prinșii săi în schimbul tatălui său. Dar împăratul spaniol a refuzat și l-a spânzurat pe bătrân ca pe un infractor. – Astfel, viața prizonierilor a fost pecetluită.

Bravo a fost adânc îndurerat și a ordonat pregătirea execuției. Toată noaptea însă nu a putut să doarmă la gândul că, din răzbunare pentru moartea tatălui său, sute de oameni nevinovați vor muri. Spre dimineață, planul lui era hotărât. El i-a adunat pe prizonieri și le-a spus: «Știți că trebuia să primiți eliberarea în schimbul vieții tatălui meu. Dar împăratul nu a acceptat și l-a omorât pe tatăl meu. Eu însă nu vreau să fac asemenea lui. Vă dăruiesc viața și eliberarea. Mergeți unde vreți!». La început, oamenii au fost suspicioși, dar apoi au răsuflat ușurați și au strigat plini de bucurie: «Noi nu plecăm de aici. Acum vom lupta cu tine pentru libertatea Mexicului. Trăiască generalul nostru!»“.

Această întâmplare ne amintește de harul măreț pe care ni l-a arătat Dumnezeu! Noi eram dușmanii Lui și mari păcătoși și nu puteam să schimbăm nimic la această stare. Dar El ne-a mântuit nu doar din generozitate, ci din dragoste, făcându-ne copiii Săi. – Nu se cuvine să-I slujim acum cu tot ce avem?