Sămânța bună

După atacul asupra avionului său, englezul Erwin Barnes, salvat de un echipaj de intervenție german, s-a întors în Anglia. Dar nu i-a putut uita pe salvatorii săi. Vedea mereu mâinile lor întinse care l-au apucat. Atunci s-a gândit la atitudinea lui dușmănoasă. În decursul timpului, îndoiala lui s-a transformat în certitudinea că le-a făcut o nedreptate.

Barnes a luat hotărârea să le ceară iertare, cu toate că trecuseră mai bine de 60 de ani de la salvarea sa. A mers în localitatea Bremerhaven și a găsit în port un echipaj de salvare (desigur, cu alți membri). Acolo, în fața unor străini, a recunoscut: „Eu v-am considerat dușmanii mei. Doresc să-mi prezint scuzele. Abia astăzi pot aprecia ce ați făcut pentru mine și aș vrea să vă mulțumesc“.

Conștiința lui a fost împovărată timp de 60 de ani, dar apoi a pornit la drum…, a recunoscut… și a primit pace în inimă. Mulți oameni se află într-o situație asemănătoare! Ei au adunat vină peste vină față de părinți, față de prieteni, față de soți, soții sau copii. Dar nu o mărturisesc. Dacă și-ar mărturisi vina, atunci ar primi iertare de la Dumnezeu și s-ar împăca cu oamenii cu care s-au certat sau față de care au hrănit antipatii.

Ce minunat ar fi dacă oamenii ar asculta de Dumnezeu și ar recunoaște cu sinceritate în fața Lui: „Noi am păcătuit împotriva Ta, Te-am respins, nu Te-am vrut!“. Atunci Dumnezeu le iartă vina și le dă eliberare.