Sămânța bună

Februarie este cea mai scurtă lună a anului și, fără să vrem, când spunem februarie ne gândim la un timp care trece repede. Dar ce să fie acest timp scurt, dacă nu însăși viața noastră trecătoare? Ce sunt cei 70 sau 80 de ani pe care îi trăim noi, oamenii, în comparație, de pildă, cu vârsta la care pot ajunge unele plante, între care mai ales copacii? În Bad Staffelstein (o localitate din landul Bavaria, Germania) a existat un tei al cărui trunchi avea un diametru de 16 metri; vârsta copacului era de peste 1.100 de ani. În alte locuri de pe pământ există copaci și mai bătrâni. Cine a avut ocazia să stea vreodată față în față cu asemenea mărturii vii ale trecutului nu poate să nu cadă pe gânduri. În toți acești ani s-au născut și au murit generații de oameni, cărora acești multiseculari le-au fost martori. Dar unde s-au dus aceste generații?

Cugetând astfel, ne aducem aminte, fără să vrem, de propria noastră trecere. Și ce este viața noastră scurtă, în comparație cu veșnicia? Și totuși, viața fiecărui om este unică; nu se repetă. Dumnezeu a hotărât dinainte numărul zilelor noastre (Iov 14.5). El a stabilit hotarul vieții noastre pe pământ, iar responsabilitatea noastră este să umplem acest hotar cu o viață trăită spre onoarea Lui. Ar trebui să ne întrebăm dacă ne-am îndeplinit responsabilitatea noastră față de Dumnezeu. Cât suntem încă în viață, să ne recunoaștem înaintea Lui vina. Nu e facultativ, e obligatoriu! Și vom primi iertare! Toți cei care am venit la El am primit har.