Sămânța bună

Cu siguranță, cu toții am văzut sau chiar am avut parte de un viscol cu lapoviță iarna sau de o ploaie de vară care s-a pornit dintr-odată, cu fulgere și tunete și mult prăpăd. În astfel de situații, omul stă neputincios și nu poate să schimbe nimic: doar privește și se minunează de autoritatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor.

Uneori, chiar și oamenii sunt luați pe sus de un vânt puternic sau sunt îngropați în avalanșe de zăpadă. Și totuși, omul crede că poate controla totul, producând zăpadă artificială pentru distracția lui de o clipă; ba mai mult, testează cum ar putea aduce și ploaie atunci când are nevoie de ea. În versetul de astăzi însă am citit că Dumnezeu dă naștere ploii. El scoate și vântul din visteriile Lui.

Cât de mult s-a înălțat omul în mândria lui, nesocotindu-L pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor! Dumnezeu Se uită din ceruri să vadă „dacă este vreunul … care să-L caute“ (Psalmul 53.2).

Ce vei face dacă nu peste multe minute vei trece din această viață, fie și din cauza unei catastrofe naturale, și Îl vei întâlni pe Dumnezeul cel sfânt? Dacă nu ți-ai recunoscut vina pe acest pământ, atunci vei fi pierdut pentru veșnicie. Dincolo de moarte nu mai este scăpare. De aceea omului i se oferă șansa doar cât timp trăiește să-și pună viața în rânduială cu Dumnezeu.