Sămânța bună

„Poate vine chiar astăzi!“

Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!“. Și cine aude să zică: „Vino!“.

Apocalipsa 22.17

Ședeam în camera de zi și citeam o carte interesantă, când dintr-odată am auzit aceste cuvinte: „Poate vine chiar astăzi!“. Oare așteptam noi pe cineva în vizită?

Atunci am înțeles că părinții mei vorbeau despre Domnul Isus. Prima mea reacție a fost: „O, nu, sper să nu vină astăzi! Nu sunt pregătit să-L întâlnesc!“. Știam că El va reveni pentru a-i lua la Sine pe aceia care aveau păcatele iertate și știam de asemenea că cei care nu erau pregătiți vor rămâne pe pământ și vor avea parte de judecată. Dar nu credeam că ar fi posibil ca Domnul Isus să revină chiar astăzi!

Am încercat să mă adâncesc iarăși în cartea mea, dar mereu îmi răsunau cuvintele: „Poate vine chiar astăzi!“. Orele se scurgeau sub imperiul acestor cuvinte. M-am dus la culcare, încercând să mă liniștesc cumva cu gândul că nu eram mai rău decât alții și că voi fi și eu pregătit cândva, chiar dacă nu acum. Dar n-am putut adormi, pentru că îmi era teamă că Isus va veni și că eu voi rămâne pe pământ. Am înțeles că trebuie să mă hotărăsc pentru El. Atunci m-am rugat și I-am spus Domnului Isus că am încercat să mă fac mai bun, dar că nu am reușit. Și L-am rugat să mă primească așa cum sunt. În timp ce mă rugam, mi-am amintit deodată de un verset din Vechiul Testament: „Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat“ (Isaia 43.1). Din acea seară, știu că Domnul Isus este Mântuitorul meu personal. Acum nu-mi mai este teamă că El va reveni, ci Îl aștept și mă bucur de venirea Lui! Poate vine chiar astăzi…

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Osea 2.16-3.5 · Iacov 1.19-27