Sămânța bună
Un parcurs trist!
… O, de ați asculta azi glasul Lui! Nu vă împietriți inima …
Psalmul 95.7,8
Am citit odată următorul curriculum vitae:
„La 7 ani eram prea tânăr pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 14 ani eram prea năzdrăvan pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 18 ani eram prea sigur de mine pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 24 de ani eram prea îndrăgostit pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 35 de ani eram prea preocupat pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 50 de ani eram prea încărcat de griji pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 60 de ani eram prea obosit pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 80 de ani eram prea bătrân pentru a mă gândi la Dumnezeu.“
Dumnezeu ne-a creat pentru veșnicia infinită. Viața noastră pe pământ este doar o părticică din această veșnicie. Dumnezeu ne-a dat aici, pe pământ, posibilitatea să decidem unde dorim să petrecem veșnicia. „Chem azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege deci viața, ca să trăiești“ (Deuteronom 30.19).
Când ar fi timpul potrivit să acceptăm oferta de har a lui Dumnezeu? Să savurăm oare mai întâi tot ce ne oferă lumea? Să amânăm problema împăcării cu Dumnezeu pentru atunci când nu ne vor mai interesa plăcerile lumești, sau pentru atunci când ne vor durea oasele sau pentru atunci când stomacul nostru nu va mai suporta mâncarea? În primul rând, nimeni nu are siguranța că va îmbătrâni, iar în al doilea rând, nimeni nu știe dacă atunci mintea va mai funcționa suficient de bine. Cu timpul, inima și conștiința devin tot mai insensibile la atenționările lui Dumnezeu. De aceea trebuie să venim cât mai devreme la El. „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii“ (2 Corinteni 6.2).