Sămânța bună

Gânduri cu privire la Ioan 17
Sfinte Tată, păzește în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una ca Noi. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat și niciunul dintre ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar acum Eu vin la Tine și spun aceste lucruri în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Ioan 17.11-13

Hristos urma să Se întoarcă la Tatăl Său în cer. Ucenicii Săi rămâneau în această lume plină de pericole și Domnul I-a cerut Tatălui: „Păzește-i în Numele Tău“.

Cât de necesară este această cerere! Hristos dorea să fie preamărit în ai Săi, iar ucenicii Săi urmau să trăiască în concordanță cu Numele „sfântului Tată“. Păcatul, sub orice formă ar fi, nu se potrivește într-o viață trăită cu Dumnezeu, care a devenit Tatăl nostru prin Isus Hristos.

Ce scop a avut această cerere a Domnului, de a fi ei păziți? Era necesar ca ucenicii să fie una, la fel ca Tatăl și Fiul. Această unitate se exterioriza în aceleași simțăminte, gânduri și intenții. Această cerere s-a împlinit la Rusalii, când Duhul Sfânt a venit pe pământ. Cei doisprezece ucenici, care au stat în jurul Domnului, s-au supus voii lui Dumnezeu și au dat o mărturie unitară în cuvânt și în faptă. Niciodată înainte sau după aceea nu a existat o astfel de unitate a oamenilor pe pământ.

Este de neînțeles cum între cei doisprezece ucenici a fost unul pe care Domnul l-a numit „fiul pierzării“. El a fost un ucenic fals printre cei autentici. Apropierea exterioară de Isus nu a putut să-l schimbe sau să-l mântuiască.

Rugăciunea Domnului avea încă un scop, anume ca ucenicii Săi să trăiască în bucuria Lui. Cu cât cunoaștem mai mult dragostea Tatălui, cu atât mai mare va fi bucuria noastră.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 2 Samuel 24.14-25 · Ioan 3.1-8