Sămânța bună

Sonetul lui Michelangelo Buonarroti
Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine Însumi pe toți.

Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.

Ioan 12.32; Matei 11.28

Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a fost unul dintre cei mai renumiți artiști ai Occidentului. El este cunoscut ca pictor, sculptor și arhitect, dar a scris și poezii. Ultimul său sonet cuprinde un bilanț al celor optzeci de ani ai lui, în care și-a comparat viața cu o călătorie pe o mare furtunoasă. Era conștient că, la capătul călătoriei, va trebui să dea socoteală de tot ce făcuse.

Michelangelo știa că talentul său nu-l putea ajuta în această privință. De aceea a privit înainte și a încheiat sonetul prin cuvintele: „Nu pictura și sculptura dau sufletului mântuirea, ci numai dragostea lui Dumnezeu care Își deschide brațele la cruce, ca să ne cuprindă“.

În aceste cuvinte, Michelangelo amintește de promisiunea din versetul de astăzi, pentru că „înălțarea“ despre care vorbește Isus aici este, de fapt, „răstignirea“ Sa. Tot ceea ce facem noi nu ne îndreptățește în fața judecății lui Dumnezeu. Dar, dacă ne îndreptăm spre Acela care a purtat la cruce pedeapsa pentru vina noastră, putem primi mântuirea sufletului, iertarea vinei și viața veșnică.

Brațele deschise ale Celui răstignit sunt expresia dragostei de nespus a Celui care nu dorește moartea păcătosului, ci să-l primească în comuniune cu Dumnezeu, acceptându-l ca pe un copil al Său.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 1 Samuel 22.11-23 · Filipeni 1.21-30