Sămânța bună
Nimic nu valorează
Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui față de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele pe care noi le-am făcut în dreptate, ci pentru îndurarea Sa, … pentru ca, îndreptățiți prin harul Lui …
Tit 3.4-7
Poate zici: „Ah! Eu cred în Dumnezeu; am fost botezat; am luat prima împărtășanie; m-am căsătorit religios; asist la slujbele religioase atunci când pot; sunt milos. Ce vreți mai mult?“.
Tu crezi în existența lui Dumnezeu: este bine, dar aceasta nu este de ajuns pentru a fi mântuit. Un om nu ajunge un copil al lui Dumnezeu prin împlinirea unor ritualuri sau îndatoriri religioase, ci prin nașterea din nou.
Isus a fost răstignit împreună cu doi tâlhari, unul la dreapta Lui și altul la stânga. Unul dintre ei s-a dus de pe Golgota direct în paradis, fără să fie botezat, fără să fi împlinit îndatoriri religioase, fără să fi făcut fapte bune; dimpotrivă, el fusese un răufăcător care își merita osânda. De altfel, el a avut dreptate când și-a recunoscut vina. Ce a făcut pentru a merita raiul? Absolut nimic! De ce a primit el făgăduința de a intra în paradis? Pentru că și-a pus toată încrederea în Isus și L-a recunoscut ca fiind Mântuitorul său. N-avea niciun merit personal, dar se bizuia pe meritele Mântuitorului.
Iată ce este credința în Isus Hristos! Fără îndoială, pe tine nu te-au condamnat semenii tăi, cum s-a întâmplat cu tâlharii. Dar, ca fiecare om păcătos, tu meriți judecata lui Dumnezeu. Procedează ca acest om: Întoarce-te cu pocăință la Domnul Isus, Mântuitorul! El nu alungă pe nimeni, indiferent că suntem la fel de păcătoși ca tâlharul de pe cruce sau că doar am mințit uneori, din necesitate. Problema constă nu în mărimea păcatului, ci în faptul că toți am păcătuit – mai mult sau mai puțin – și că toți avem nevoie de iertare chiar și pentru cea mai mică greșeală.