Sămânța bună
Copleșiți de singurătate
În noaptea următoare, Domnul a stat lângă el și i-a zis: Îndrăznește!
Fapte 23.11
Poate că uneori ne place să fim singuri, de exemplu seara, după o zi plină, în care am avut atât de multe lucruri de făcut. Dar singurătatea care s-a instalat de mult timp este de cele mai multe ori greu de suportat. Din nefericire, astăzi singurătatea interioară este soarta multor oameni. Este foarte greu când nu ai cui să-i spui durerea.
Dar avem o veste bună: există Unul care a suportat cea mai mare singurătate, pentru ca noi să nu mai avem parte de ea: Domnul Isus a devenit Om, a luat parte la împrejurările vieții noastre pământești și, pentru aceasta, El ne înțelege și ne poartă toate poverile.
Invitația Lui ne cuprinde pe fiecare în parte: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28). El a experimentat ce înseamnă să fii singur. El a experimentat și singurătatea exterioară, „Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul“ (Luca 9.58), dar și singurătatea interioară, care este cu mult mai dureroasă: a fost neînțeles de oamenii cărora dorea să le facă cunoscut dragostea lui Dumnezeu, dar a fost neînțeles chiar și de ucenicii Săi. Când a fost răstignit, a stat singur în fața urii oamenilor.
El a fost singur și în ceasurile de întuneric, când Dumnezeul cel drept Îl pedepsea din cauza păcatelor noastre. Ce sfâșietor răsună strigătul Său de pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“. Dar Cel singur atunci este astăzi Răscumpărător și, pe baza lucrării Sale de răscumpărare, El poate să le spună celor ce Îi aparțin: „Nu vă voi lăsa orfani“ (Ioan 14.18). „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului“ (Matei 28.20). Și va ține promisiunea până la capăt!