Sămânța bună

Un cuvânt care nu-i dădea pace: veșnicie
Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a Cărui locuință este veșnicia și al Cărui Nume este sfânt: Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să reînsuflețesc inimile zdrobite.

Isaia 57.15

Petrecuse cu prietenele ei o seară frumoasă: jucaseră cărți, băuseră un vin bun, apoi povestiseră lucruri amuzante. Când a ajuns acasă, a văzut pe masa din bucătărie o Biblie. Probabil, unul dintre copiii ei citise în ea pentru a se pregăti pentru ora de religie și uitase să o pună la locul ei, pe raftul de cărți. A luat-o și s-a uitat puțin în ea, a închis-o și a pus-o la loc, apoi s-a dus la culcare. Dar nu putea adormi.

De ce se învârtea neliniștită încolo și-ncoace în pat? Nu fusese interesantă seara? Sau o emoționaseră prea mult discuțiile? Sau era de vină vinul? Nimic din toate acestea! Un cuvânt nu o lăsa să adoarmă. Înainte să închidă Biblia, citise un cuvânt pe care nu-l mai putea uita: veșnicie.

Seara petrecută împreună cu prietenele pălea înaintea acestui cuvânt! Cât de goale i se păreau acum discuțiile și râsetele de aseară! Cât de lipsită de semnificație și de goală i se părea acum viața ei, în fața acestui cuvânt măreț: veșnicie!

Da, cuvintele Bibliei sunt „ca focul“, sunt „ca niște țepușe și ca niște cuie bătute“, dar ele sunt și „cuvinte de har“, „cuvintele vieții veșnice“, „cuvinte bune, cuvinte de mângâiere“ (Ieremia 23.29; Eclesiastul 12.11; Luca 4.22; Ioan 6.68; Zaharia 1.13).

Cuvintele unei cărți își produc efectul lor adânc atunci când sunt citite. Permiteți acestei cărți, Biblia, să vă arate, în dragoste, harul lui Dumnezeu!

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Numeri 4.1-20 · Matei 4.1-11