Sămânța bună
Încrederea în Dumnezeu
Iată, zilele mele sunt cât un lat de palmă și timpul vieții mele este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține!
Psalmul 39.5
Privit în lumina veșniciei, omul este ca o umbră. Și totuși, cât de important este el în fața lui Dumnezeu! Omul este plin de neliniște, dar se ostenește degeaba. Strânge comori pe care nu știe cine le va moșteni. Cât de diferit este omul care se încrede în Domnul! Un astfel de om spune împreună cu psalmistul David: „În Tine mi-e nădejdea“. Dumnezeu nu-l dezamăgește pe cel care își pune nădejdea în El. Unele dorințe nu se împlinesc, dar omul temător de Dumnezeu se știe ocrotit, iar nădejdea vie pe care o poartă în inimă nu-l va înșela. Pe calea spre veșnicie sigur va întâmpina încercări; momente de tristețe și de durere sigur vor veni în calea sa. Dar, în încrederea neclintită că mâna lui Dumnezeu nu face nicio greșeală, el spune liniștit: „Stau mut, nu deschid gura, căci Tu ai făcut aceasta“.
Uneori încercarea poate să atingă un asemenea nivel, încât nu se mai găsesc cuvinte. Dar conștiența că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor aduce alinare în sufletul încercat. Necazurile noastre Îi dau prilej lui Dumnezeu să-Și arate îndurarea. În greutățile și îngrijorările noastre, Dumnezeu ne face să gustăm din mila și din mângâierile Sale. Cine poate descrie într-un mod potrivit și complet bucuria adâncă de a avea un Mântuitor în glorie, a Cărui inimă bate pentru noi în toate încercările vieții și care ne cunoaște durerile din pelerinajul prin pustia acestei lumi lipsite de speranță? Ce bogăție! Ce realitate divină! Ce speranță au cei care se încred în Dumnezeu!