Sămânța bună
Bătrânul spărgător de pietre
Ascultați acum voi, care ziceți: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate …“. Căci ce este viața voastră? Nu este decât un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare.
Iacov 4.13,14
Cu mulți ani în urmă, pe când se afla într-o călătorie cu trenul prin Anglia, un domn a văzut la un moment dat, pe fereastră, silueta unui vechi castel care, aflat în mijlocul unui parc, purta farmecul unei frumuseți aparte. Dar de istoria acestui castel se leagă amintiri neobișnuite.
„Proprietarul murise. Pe cât de bogat era în realitate, pe atât de sărac își închipuia că era. În fiecare dimineață mergea afară, în stradă, dar nu pentru a-și admira bunurile sau pentru a-și încânta ochii, ci pentru a sparge pietre, pe care apoi le vindea. Cu aceasta se ocupa zi de zi, pentru că, se gândea el, avuția pe care o deținea nu-i va fi suficientă pentru a se întreține până la sfârșitul vieții. S-a făcut tot posibilul de a-l convinge că averea pe care o deținea era suficient de mare și că nu era nevoie să spargă pietre și că și-ar fi putut folosi timpul pentru altceva cu totul mai bun. Zadarnic! El considera că trebuia să-și câștige existența cu spartul de pietre. Așa că l-au lăsat în pace. Mai toți trecătorii se uitau cu vădită compătimire la omul bătrân care, pe ploaie și pe vânt, pe soare și pe frig, era nelipsit de la munca lui grea din grohotișul drumului.“
Rămâne pentru noi să dăm răspuns la întrebarea: Cum folosim timpul? Vom găsi răspunsuri multiple cercetând viața și învățăturile înaintașilor noștri scrise pe paginile Cuvântului lui Dumnezeu. Și astfel, lăsându-ne atenționați, să luăm seama la umblarea noastră, la folosirea timpului dăruit de Dumnezeu!