Sămânța bună

Recunoștință
Pe cine altul am eu în cer, afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.

Psalmul 73.25

Când privim la lumea creată, ar trebui să fim cuprinși de mulțumire pentru faptul că Isus Hristos este Creatorul. În creație vedem măreția Domnului Isus. Totuși, când ne gândim la umblarea pe pământ a Domnului, la mântuirea pe care a adus-o, la suferințele Sale pe cruce, la grija neîncetată pe care ne-o poartă zi de zi, la viitorul pe care-l pregătește, atunci inimile și cuvintele ar trebui să se reverse în recunoștință. El, Dumnezeu, deși nu a renunțat niciodată la divinitatea Lui, a părăsit cerul, a devenit Om, S-a născut într-un grajd, a fost un Copilaș supus părinților Săi, a lucrat pentru a-Și câștiga existența și nu a avut o casă sau vreun lucru pe care să-l poată numi proprietatea Lui. Deși era Rege, a slujit, a vindecat bolnavii, i-a mângâiat pe cei îndurerați, le-a arătat milă celor din popor, le-a împlinit nevoile fizice și spirituale, cu toate că și El, ca Om, a cunoscut foamea, setea și oboseala.

În lucrarea Lui publică, Domnul a fost neînțeles și batjocorit de mulți, chiar și de prietenii și de rudele Lui. Deși nevinovat, a fost arestat, batjocorit, biciuit, expus oprobiului public, declarat vinovat, răstignit. Și, în tot acest timp, Domnul susținea toate prin puterea Sa și îi ierta pe cei care Îi făceau acele nedreptăți. Murind ca să ne mântuiască, Domnul Isus Hristos a fost făcut păcat, deși nu păcătuise niciodată și nici nu putea păcătui. O, dacă am fi mai recunoscători și mai mulțumitori pentru măreața lucrare a Domnului Isus pentru mântuirea noastră!