Sămânța bună
Cât de departe poate vedea păianjenul
Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!
Psalmul 14.1
Un păianjen își țesea plasa în frunzele unui stejar. El nu văzuse niciodată un om, deoarece ochii lui nu puteau vedea decât până la o depărtare de opt centimetri. Tot ceea ce se afla mai departe de acei câțiva centimetri pătrați care țineau de lumea lui îi era necunoscut. Lăsa ceea ce nu cunoștea în seama celor visători. Țesându-și plasa argintie sub formă de roată, el se considera ființa cea mai mare a creației. Alături de el, un alt păianjen era pus pe treabă. Păianjenul nostru și-a întrebat vecinul: „Ai văzut tu vreodată în viața ta vreun om?“. — „Niciodată!“, a spus celălalt uimit. „Nici eu!“, a adăugat el zeflemitor. Apoi au râs amândoi, încât țesăturile lor fine au început să tremure.
La câțiva metri depărtare trecea pădurarul. Păianjenii nu l-au văzut și de aceea au spus: „Un om? Asta-i bună! N-am văzut niciodată vreunul!“. Deoarece nu l-au văzut, ei s-au îndoit de existența lui. Poate tu, om cu judecată, gândești în aceiași termeni: „Dumnezeu? Nu L-am văzut niciodată!“. În Biblie avem explicația: „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!“ (Psalmul 14.1).
Dumnezeu, care a făcut tot ceea ce vezi, locuiește în afara orizontului tău limitat. Însăși viața ta există prin harul lui Dumnezeu. El, a cărui existență o tăgăduiești, Se interesează de tine. El te iubește și dragostea Lui divină vrea să te facă fericit.