Sămânța bună
Credința prizonierului
Și credința este siguranță cu privire la cele nădăjduite, convingere cu privire la lucrurile care nu se văd.
Evrei 11.1
Astăzi mergem cu gândul la ceea ce în istorie este denumit „marșul morții din Battan“. El a avut loc în aprilie 1942 și este marșul forțat al celor 70.000 de prizonieri americani și filipinezi capturați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către japonezi, în Filipine.
Lester Tenney era un soldat american, capturat de japonezi în anul 1941, împreună cu alți prizonieri. Ei trebuiau să parcurgă pe jos o sută de kilometri prin jungla filipineză. Lester Tenney a rămas fără obiectele personale, în afară de o mică fotografie cu soția lui pe care a ascuns-o într-un bocanc. El și-a făcut un plan: Trebuie să cred cu adevărat că voi supraviețui și astfel voi ajunge acasă. Și cu visul de a ajunge acasă și-a stabilit scopuri intermediare: să mai reziste încă 500 de metri, să ajungă apoi până la următorul colț al drumului, să mai treacă de încă o zi. Și pentru a nu auzi gemetele de durere ale colegilor lui, și-a băgat în urechi bucăți de pânză. „Nu mi-era teamă că aveam să mor. Mă temeam că aveam să nu-mi ating scopul“, mărturisea Tenney care își urmărea obiectivul cu fiecare pas, în timp ce camarazii săi hotărau că viața nu mai merită trăită. El s-a rugat să supraviețuiască. Și Dumnezeu i-a făcut după credința lui, care a fost o încredere neclintită și un exemplu pentru noi, ca să nu descurajăm pe calea vieții, pe drumul spre ținta cerească.