Sămânța bună

Măreția lui Dumnezeu
Iată, Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să învețe pe alții ca El? Cine I-a rânduit căile și cine I-a spus: „Ai făcut rău“?

Iov 36.22,23

În sala de așteptare a unei gări stăteau pe aceeași bancă un intelectual și un țăran. La un moment dat, țăranul a început să exclame plin de uimire: „Mare este Dumnezeu!“. S-a ridicat, s-a plimbat puțin gânditor, apoi s-a așezat din nou pe bancă, exclamând de câteva ori: „Mare este Dumnezeu!“. Iritat, intelectualul l-a luat la rost:

— Ce tot glăsuiești acolo că mare este Dumnezeu, că doar nu L-a văzut nimeni?

— Domnule, am citit aici că Dumnezeu a despărțit Marea Roșie și tot poporul a trecut pe acolo ca pe uscat. Apoi, spune și dumneata: nu este oare mare Dumnezeu?

— Măi omule, acelea sunt povești. Să știi că s-au făcut cercetări și s-a constatat că acei oameni au trecut pe marginea unui iaz, unde apa era doar până la genunchi. Înțelegi?

Țăranul s-a luminat și mai tare la față și cu o mai mare bucurie a exclamat: „Mare este Dumnezeu!“.

— Măi omule, nu înțelegi că nu este vorba de nicio minune, deoarece apa era mică, așa, ca o baltă?

— Domnule…, păi tocmai de aceea este mare Dumnezeu, pentru că a reușit să înece într-o baltă întreaga oștire a Egiptului, cu toate carele lor de luptă.

Intelectualul nu a mai avut niciun argument contra Bibliei.