Sămânța bună
Măreția lui Dumnezeu
Iată, Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să învețe pe alții ca El? Cine I-a rânduit căile și cine I-a spus: „Ai făcut rău“?
Iov 36.22,23
În sala de așteptare a unei gări stăteau pe aceeași bancă un intelectual și un țăran. La un moment dat, țăranul a început să exclame plin de uimire: „Mare este Dumnezeu!“. S-a ridicat, s-a plimbat puțin gânditor, apoi s-a așezat din nou pe bancă, exclamând de câteva ori: „Mare este Dumnezeu!“. Iritat, intelectualul l-a luat la rost:
— Ce tot glăsuiești acolo că mare este Dumnezeu, că doar nu L-a văzut nimeni?
— Domnule, am citit aici că Dumnezeu a despărțit Marea Roșie și tot poporul a trecut pe acolo ca pe uscat. Apoi, spune și dumneata: nu este oare mare Dumnezeu?
— Măi omule, acelea sunt povești. Să știi că s-au făcut cercetări și s-a constatat că acei oameni au trecut pe marginea unui iaz, unde apa era doar până la genunchi. Înțelegi?
Țăranul s-a luminat și mai tare la față și cu o mai mare bucurie a exclamat: „Mare este Dumnezeu!“.
— Măi omule, nu înțelegi că nu este vorba de nicio minune, deoarece apa era mică, așa, ca o baltă?
— Domnule…, păi tocmai de aceea este mare Dumnezeu, pentru că a reușit să înece într-o baltă întreaga oștire a Egiptului, cu toate carele lor de luptă.
Intelectualul nu a mai avut niciun argument contra Bibliei.