Sămânța bună

Ultima faptă
Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.

Luca 23.44

După ce toate au fost împlinite, Isus, Mântuitorul nostru, Și-a încredințat duhul în mâna Tatălui Său. Este ultima faptă, potrivită cu ceea ce făcuse în întreaga Sa viață, și anume încrederea deplină în Tatăl Său, în dependență de El, prin puterea desăvârșită a Duhului Sfânt. Domnul Și-a dat ultima suflare. Venise într-adevăr pentru a muri, dar era o moarte în credință, în încredere deplină în Tatăl Său, o intrare în moarte nu ca o despărțire de Dumnezeu, ci rămânând cu Dumnezeu prin credință. În clipa aceea, natura s-a întunecat, proclamând că Cel care a creat-o a părăsit această lume. Totul era întuneric. Dar în același timp Dumnezeu S-a descoperit: perdeaua templului a fost sfâșiată de sus până jos. Dumnezeu păstra tăcerea și drumul spre Locul Preasfânt nu fusese încă deschis. Dar acum nu mai exista o opreliște: ceea ce a făcut posibilă îndepărtarea păcatului face în același timp să strălucească dragostea perfectă a lui Dumnezeu, iar sfințenia prezenței Sale aduce bucurie în inimi, și nu groază.

Trimițându-L pe Hristos ca Jertfa care avea să poarte toate păcatele noastre, El ne-a oferit șansa de a primi darul fără plată al vieții veșnice. Pentru a-l primi, omul trebuie doar să se pocăiască și să se încredințeze lui Isus Hristos ca Domnul și Salvatorul său. Atunci omul va descoperi că harul Domnului este de ajuns pentru a birui slăbiciunile sale, oricare ar fi ele.