Sămânța bună

Pascal (2)
Mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui.

Matei 7.28

Data de 23 noiembrie 1654 a adus întorsătura decisivă în viața lui Pascal. El a fost pe deplin convins că toate descoperirile științifice, fie ele fizice, matematice sau astronomice, conduc de fapt la o spaimă a sufletului cu privire la neputința și pierzarea omenească. Prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu, el a ajuns la credința vie în Isus Hristos.

Ideile pe care le-a așternut în voluminoasa lui lucrare, „Pensees“ („Gânduri“), precum și în alte scrieri de-ale sale, sunt mărturii ale faptului că Pascal s-a întors spre Hristos.

Cu privire la știință, el a afirmat: „Ultima concluzie a minții este aceea că recunoaște că există un număr imens de lucruri pe care nu le poate înțelege. Ce se mai poate spune despre lucrurile supranaturale, dacă mintea nu le poate înțelege pe cele naturale [ale naturii]?“.

Iar cu privire la ființa umană a ajuns la următoarea concluzie: „Cu cât înțelegi mai bine lucrurile, cu atât percepi mai clar prăpastia și falimentul din om. Filosofii îi uimesc pe oamenii mediocri, iar creștinii îi uimesc pe filosofi“.

Împlinirea profeției biblice a fost în centrul cercetărilor sale amănunțite. „Semnul distinctiv al acestei profeții“, mărturisește Pascal, „este că s-a împlinit“. Ceea ce spune și prezice Dumnezeu prin Cuvântul Său, aceea El susține și se împlinește.