Sămânța bună

Cea mai mare nenorocire
Prorocii prorocesc neadevăruri, preoții stăpânesc cu ajutorul lor și poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veți face la urmă?

Ieremia 5.31

Fiul unui editor celebru, interogat de către o editură de mare tiraj, a răspuns cu umor la toate întrebările, dar și cu finețe de spirit, punând uneori și ceva sarcasm în răspunsurile sale. Când însă i s-a pus întrebarea: „Care ar fi cea mai mare nenorocire care ar putea să vi se întâmple?“, a dat atunci un răspuns scurt și neașteptat: „Ar fi aceea că Dumnezeu există!“.

Acest tânăr era conștient de faptul că, „dacă ar exista“ Dumnezeu, i-ar cere socoteală de felul cum a trăit. Până în acea zi, el nu și-a administrat bine viața și și-a irosit puterile.

Problema existenței lui Dumnezeu este departe de a fi de mică importanță. Ea antrenează consecințe revoluționare asupra scării noastre de valori și asupra referințelor noastre. Problema nu este atunci de a ști cu ce viteză se deteriorează stratul de ozon sau cine ocupă primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor de tenis sau care va fi scorul unui oarecare partid politic la alegerile viitoare, ci: ce va deveni viața mea în fața Celui care m-a creat?

Fiecare ființă omenească dispune de o singură viață. Și de felul cum a trăit-o va da socoteală în fața lui Dumnezeu, după moartea sa. Acesta este destinul care li s-a rezervat: „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9.27).

Pentru Dumnezeul cel sfânt, chiar și cel mai mic păcat al nostru creează o prăpastie care ne desparte pentru totdeauna de El. Numai sângele Fiului Său poate să ne curețe. Dar trebuie – și aceasta este suficient – să credem din toată inima acest lucru.