Sămânța bună
În fântână
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
Ioan 3.16
Cândva am oferit o Biblie unei familii de fermieri. Aveau un mielușel negru zglobiu, care alerga neîncetat prin curte. Stăpâna a primit-o cu drag exclamând: „Ah, Biblia! De câte ori îl văd pe acest miel al nostru, mă gândesc la salvarea pe care această carte ne-o prezintă!“.
Într-o zi, mielușelul făcuse un salt prea mare și căzuse în fântână. Țăranul a observat lipsa lui, dar era de negăsit. A început să-l caute, iar deodată a auzit un behăit disperat: mielul era în fântână, în apa rece. Ce era de făcut? Tatăl a văzut doar un singur mijloc de a salva animalul: să-l coboare pe fiul său în fântână. Din dragoste pentru micul animal, băiatul a fost de acord. Astfel, cu ajutorul unei frânghii, tatăl l-a coborât pe fiul său în fântână și depunând toate eforturile, a reușit să-i scoată pe amândoi la lumină!
Nu este aceasta o imagine minunată a mântuirii sufletelor noastre? Nu L-a dat Tatăl pe Fiul Său pentru a ne salva de la moartea veșnică? Nu a coborât de bunăvoie Fiul lui Dumnezeu pentru noi în adânc, pentru ca păcatele noastre să poată fi iertate?
Multe suflete s-au rătăcit și se află acum în mocirla păcatului! Și lor li s-a aruncat „o sfoară de salvare“. Însuși Isus a coborât în locul cel mai de jos al deznădejdii lor, pentru a-i aduce la lumina mântuirii Sale minunate.