Sămânța bună
Unde să privim?
Ei au ridicat ochii și n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Isus singur.
Matei 17.8
Mergând cu bicicleta, un om a văzut o piatră în mijlocul drumului. Dorind să o evite, și-a fixat privirea asupra ei și a grăbit pedalatul. Rezultatul a fost că a nimerit chiar în ea. Impactul aproape că l-a azvârlit de pe bicicletă. Și-a dat seama că a privit într-un loc greșit. Ar fi trebuit să privească la drumul pe care dorea să meargă, nu la piatra pe care spera să nu o atingă.
Adevărul este că suntem atrași de firea pământească spre locul pe care îl fixăm cu privirea. Cea mai bună metodă pentru a depăși păcatul este să ne mutăm privirea de la ceea ce ne ispitește și să ne-o ațintim asupra Domnului Isus Hristos prin rugăciune: „privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței noastre …“ (Evrei 12.2). Să nu ne concentrăm atenția asupra piedicilor pe care le întâlnim în viață. Cu cât privim mai mult la obstacole, cu atât ele ne amețesc mai mult și ne copleșesc, până când ajungem să cădem de oboseală.
Când Petru a privit spre obstacole, adică spre vânt și spre valuri, doar atunci a început să se scufunde. Cât timp însă și-a ațintit privirea asupra lui Hristos, el a umblat pe ape ca pe uscat. Cu cât misiunea noastră este mai dificilă și cu cât ispitele din jur sunt mai mari, cu atât mai important este să privim la Mântuitorul nostru. „Uitați-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare, … ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre“ (Evrei 12.3).