Sămânța bună
Testamentul unei bunici credincioase
N-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.
3 Ioan 4
Pency, 17 aprilie 1866
„Cu emoție îngenunchez în acest moment solemn când vreau să-mi aștern în scris ultimele mele dorințe. O, Doamne, Te rog să-i binecuvântezi pe copiii mei în trup și suflet și să-Ți aduci aminte de ei, în mila Ta. De la Tine, Dumnezeul meu, am primit toate lucrurile. Tu ai pregătit trecutul, prezentul și viitorul; prin favoarea Ta mi Te-ai făcut cunoscut. Dumnezeul bunătății, cine sunt eu, ca să vrei să mi Te descoperi astfel, prin marea Ta bunătate prin care m-ai iubit în Domnul Isus Hristos, Mântuitorul meu? Pe acest pământ, unde Tu ai vrut să locuiesc, ai pregătit totul pentru nevoile mele; nu m-ai lăsat niciodată fără dovada dragostei Tale. Îți cer iertare, o, Dumnezeul meu, pentru toate momentele când am întristat Duhul Tău… Fie ca aceste zile pe care mi le mai dai de trăit pe acest pământ să fie folosite spre gloria Ta! Pregătește Tu, Te rog, inima mea, pentru ca nimic în lume să nu mă despartă de Tine.
Ceea ce Îți mai cer este ca și copiii mei și nepoții mei să se întoarcă la Tine; Tu mi-ai spus de multe ori: «Nu te teme, crede numai». Eu plec cu asigurarea promisiunii Tale și Îți mulțumesc.“
Acest testament a fost găsit într-un anticariat din Geneva, într-o Biblie uzată ca urmare a unei citiri stăruitoare.