Sămânța bună

Pocăința
Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta.

Psalmul 51.4

Această rugăciune a lui David ne arată deslușit ce este adevărata pocăință. El detestă nu doar nedreptatea sa dezgustătoare, ci recunoaște că a păcătuit față de Dumnezeu. Devine conștient de cât de rele sunt păcatele săvârșite de el (adulterul și omorul) în ochii lui Dumnezeu. Nu dă vina pe alții și nu face apel la circumstanțe atenuante. Dimpotrivă! Își recunoaște păcatele și le condamnă fără menajamente în fața lui Dumnezeu.

Orice om trebuie să ajungă la acest punct, dacă vrea să fie eliberat de vina sa. Nu este suficient să regreți fapta rea, spunând: „Ah, dacă nu aș fi făcut!“. Este necesar să accepți punctul de vedere al lui Dumnezeu față de păcatele înfăptuite și să le condamni având etalonul Cuvântului Său. Acest lucru este mai mult decât căință; este durerea și rușinea că L-am dezonorat pe Dumnezeu prin greșelile noastre și prin faptul că am atras astfel mânia Sa asupra noastră.

Cine a ajuns la acest punct nu trebuie să se descurajeze, „căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință spre mântuire“ (2 Corinteni 7.10). Dumnezeu este gata să arate har oricui își recunoaște păcatele și să-l salveze de judecata viitoare. El ne acceptă când recunoaștem sincer greșeala și ne iartă. Atunci vom putea experimenta ceea ce a spus David: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!“ (Psalmul 32.1).