Sămânța bună
„Este deja cu un picior în mormânt…“
Domnul Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă dacă este vreunul care să înțeleagă, care să caute pe Dumnezeu.
Psalmul 14.2
În anul 1942, un tânăr zăcea țintuit la pat, doborât de tuberculoză. Era foarte slab și aproape inconștient. Trei medici erau lângă el, vorbind în șoaptă. Unul dintre ei a lăsat să-i scape cuvintele: „Bietul băiat, este deja cu un picior în mormânt“. Dar tânărul a auzit, iar aceste cuvinte l-au străpuns. Consternat, nu a reacționat în niciun fel.
Toată noaptea, vorbele rostite de medic i-au revenit în minte cu insistență; și-a înghițit lacrimile în durere. Se și vedea în fața justiției divine. Purtarea lui rea îl depărtase de Dumnezeu. Acum se gândea la evanghelie, la Domnul Isus care-l chema, care a murit pentru el. A luat hotărârea cea mare: L-a acceptat pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul lui. Dumnezeu a permis ca tânărul să se însănătoșească, devenind o mărturie vie despre harul Său. Cincizeci de ani mai târziu, amintirea acelei nopți era încă întipărită în el – noaptea convertirii sale, când a găsit pacea cu Dumnezeu, prin credință.
Noaptea în care a fost transformată viața acelui tânăr era încă vie în inima sa! Dar, în ce ne privește, avem noi amintirea unei întâlniri cu Mântuitorul Căruia să-I fi recunoscut starea noastră rea? Dacă nu, răspunderea este întreagă a noastră, iar ora alegerii este acum. De care parte dorim să stăm? Dumnezeu Și-a arătat dragostea față de noi, dându-L pe Fiul Său la cruce, ca noi să avem viața veșnică. Trebuie doar să acceptăm ce a făcut Mântuitorul pentru noi.