Sămânța bună
Într-adevăr grozav… (1)
Și voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite și gândite de firea păcătoasă și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți.
Efeseni 2.1-3
Iulian era cu adevărat un „tip grozav“. Dădea o grămadă de bani pe haine. Dimineața îi trebuia mult timp până se aranja. Muzica pe care o asculta era nebunească, iar căștile erau însoțitorul său pretutindeni. Dacă nu-i fumega o țigară în gură, atunci mesteca gumă. Mai presus de toate era bine văzut în cercul fetelor, iar aceasta și datorită expresiilor sale grozave pe care le avea la îndemână oricând. Și apoi filmele pe care le descărca de pe internet și cu care se lăuda; și petrecerile pe care le dădea, și alcoolul pe care îl tolera deja și, și, și…
Până într-o noapte în care, băut fiind, a fost lovit de o mașină și rănit grav. Un timp îndelungat a stat în spital. Prietenii veneau tot mai rar în vizită pe la el, astfel că Iulian s-a simțit de data asta „grozav“ în sensul de „groaznic“. Simțea lumea ca fiind rece și fără dragoste. Tot ceea ce până atunci îi părea așa de interesant s-a risipit. Iulian a ajuns într-o criză adâncă a vieții. Pentru ce trăiesc?, se întreba el. Își dorea căldură și adevărată ocrotire.
Atunci l-a vizitat Alex, un fost coleg de școală, care i-a spus despre Isus Hristos. Iulian a fost la început suspicios; el nu se preocupase niciodată cu Dumnezeu.