Sămânța bună

Mărturisirea unui miner
Limba este și ea un foc, o lume de nedreptăți. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul.

Iacov 3.6

Un bătrân miner invalid, accidentat într-o mină, povestea:

„Cu mulți ani în urmă, mă aflam într-o cârciumă, la un joc de cărți, și îmi permiteam tot felul de escrocherii. Odată, când tocmai câștigasem, adversarul meu mi-a reproșat că l-am înșelat. Eu m-am jurat sus și tare: Dumnezeu să-mi zdrobească oasele, dacă am trișat. Am spus aceste cuvinte necugetate, cu toate că știam că o făcusem; celălalt nu voia să mă creadă. A doua zi, pe când lucram în mină, o stâncă foarte mare, din cauza infiltrării apelor, se desprinsese puțin, când deodată a început să alunece și m-a prins strâns între ea și perete. În ciuda izbiturii îngrozitoare, am rămas deplin conștient. Unul dintre picioare însă îmi era grav rănit, iar celălalt era total zdrobit. Dumnezeu mi-a făcut așa cum am cerut: mi-a zdrobit oasele. Am strigat după ajutor, dar a trebuit să îndur mai bine de două ore până a fost posibil să fiu scos din strânsoarea mea îngrozitoare. Atunci ajunsesem în pragul morții și, dacă stânca m-ar fi lovit în cap, acum eram în iad. Dar Domnul și Mântuitorul meu S-a îndurat de mine și mi-a salvat acolo trupul și apoi și sufletul“.

Întâmplarea minerului să ne dea de gândit tuturor. Limba este o lume de nelegiuiri. Să venim, așa cum suntem, la Mântuitorul care ne poate schimba vorbirea și întreaga noastră purtare veche!