Sămânța bună

Doamne, scapă-mă!
Bucurați-vă în nădejde, fiți răbdători în necaz, stăruiți în rugăciune.

Romani 12.12

Sper că ați experimentat bucuria de a primi un răspuns imediat la o rugăciune care v-a fost, cum s-ar spune, smulsă sub presiunea împrejurărilor în care v-ați găsit. Mă refer la o astfel de rugăciune ca cea care a fost înălțată de Petru dintre valurile furioase ale Mării Galileii. El mergea pe apă la îndemnul Domnului, însă la vederea vântului năprasnic s-a înspăimântat. Începând să se scufunde, el a strigat cu cuvinte de deznădejde: „Doamne, scapă-mă!“. Și imediat Isus Și-a întins mâna și l-a apucat. Această rugăciune, cea mai scurtă menționată de Scriptură, este un exemplu de rugăciune la care doresc să mă refer. Simon Petru se scufunda în valuri. Cu greu putem presupune că un pescar cu experiența lui nu putea să înoate. Pe lângă aceasta, citim despre el că s-a aruncat în mare în graba lui năvalnică de a fi primul care ajunge la Domnul. Însă iată-l, fără îndoială, sub noutatea împrejurărilor, copleșit de spaimă, fără putere! De aceea, rugăciunea lui scurtă, însă energică, deși era însuflețită de puțină credință, nu a fost nicidecum neluată în seamă de Stăpânul său.

Nu există oare momente de-a lungul zilei când ți se cere pe neașteptate să preiei o îndatorire nouă, să îndeplinești o misiune dificilă sau să iei decizii cu privire la un pas important? Chiar și într-un astfel de caz ai privilegiul să-ți înalți inima în toată libertatea, în tăcere și în scurt, pentru a cere sprijin și ajutor. Cuvintele pot da greș, însă rugăciunea este dorința sinceră a sufletului, exprimată sau neexprimată, căreia Domnul îi răspunde potrivit voii Sale.