Sămânța bună
Sammy descoperă steaua (2)
Poporul care stătea în întuneric a văzut o mare lumină; și celor ce zăceau în ținutul și în umbra morții le-a răsărit lumina.
Matei 4.16
Acolo ardea o lumânare, a cărei mică flacără lumina ca o stea.
Tatăl și-a ridicat gulerul paltonului și a început să-i explice: „Oamenii din acea casă au pus o lumânare la fereastră, pentru că se gândesc la fiul lor plecat la război. El a plecat departe, departe, peste ape, și luptă contra dușmanilor noștri“.
Între timp, Sammy a descoperit multe alte asemenea stele la ferestre, unele mai mari, altele mai mici. „Privește acolo, tată, încă una! Și aici! Și dincolo! Și acolo nu-i niciuna! Dar acolo, în spate, sunt două, uite, tată!“ Și, pe când mergeau mai departe, copilul a mai spus, ca unul care credea că știe foarte multe: „Oamenii aceia au doi fii în război, nu-i așa, tată?“.
În timp ce Sammy căuta alte „stele“ pe la ferestre, așa cum numea el micile lumini, tatăl a devenit tot mai gânditor. Ce va fi cu Sammy, băiatul care îi era mai drag decât orice? Va trebui oare să privească și el într-o zi cum mama va pune la fereastră o lumină pentru fiul lor, Sammy?
Ce se întâmpla cu toți tinerii care mureau acolo, în Europa, sub ploaia de gloanțe a mitralierelor dușmane? Sau cu aceia ale căror avioane atacate ori se făceau țăndări, prăbușindu-se la pământ, ori se scufundau pentru totdeauna în Pacificul îndepărtat?
Ajunși la capătul șirului de case, în fața lor se deschidea priveliștea unui câmp întins. Sammy și-a ridicat privirea spre cerul întunecat. Apoi deodată și-a ținut respirația, ca și când s-ar fi întâmplat ceva de neimaginat: „Oh, tată, privește acolo!“. Tatăl a înțeles de data aceasta imediat. Sammy descoperise luceafărul de seară, care strălucea pe cerul mohorât.