Sămânța bună
Stânca (1)
Căci cel rău se laudă cu dorința sufletului său … Cel rău, cu o înfățișare îngâmfată, nu-L caută. Toate gândurile lui sunt: „Nu există Dumnezeu!“.
Psalmul 10.3,4
În seara zilei de 12 noiembrie 1872, doi bărbați mergeau pe marginea unei ape. Veneau din orașul apropiat, unde făcuseră cumpărături, iar acum încercau să ajungă cât mai repede acasă. Vântul șuiera puternic, iar valurile apei se ridicau peste țărm. Ajunși la o răscruce de drumuri, unde trebuiau să se despartă, țăranul i-a întins mâna învățătorului și i-a zis: „Cine vrea să creadă tot ce spune Biblia trebuie să-și lege ochii și mintea cu șapte legături. Cine poate crede cuvintele care spun că, dacă nu te îndoiești în inima ta, poți zice muntelui să se mute în mare? Aceasta să o creadă cine vrea“, și a arătat spre stânca cea mare, care îi păzea casa de vânturi și de valuri.
Învățătorul l-a privit cu seriozitate și i-a răspuns: „Eu cred că Dumnezeu nu este un om, care ar putea minți, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău de ceea ce spune“.
Țăranul l-a privit pe învățător dând din cap: „Bine, domnule învățător, dacă dumneavoastră știți așa de bine Biblia, eu vă pun la dispoziție casa și curtea, să le aruncați în apă! Încă ceva; îi dau stâncii timp de 24 de ore, iar dacă mâine seară se află în mare, atunci nu va fi cuvânt din Biblie pe care să nu-l cred“.— „Este scris în Biblie să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău“, a răspuns învățătorul.