Sămânța bună
Întristarea pescarului
Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței …? Nu știi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?
Romani 2.4
Un pescar cu frică de Dumnezeu, care își petrecea acele ore din noapte în barca sa legată de mal, a auzit un zgomot. Știa că deținătorul iahtului din apropiere se îmbăta deseori. Fără să zăbovească, s-a aruncat în apa rece. Cu greu a reușit să-l salveze pe bărbatul aproape înecat și să-l ducă la iahtul său. Apoi i-a făcut respirație artificială și l-a pus pe un pat. După ce a făcut tot ce i-a stat în putință, a plecat înot înapoi la barca sa. A doua zi a vâslit spre iaht, pentru a vedea cum îi merge bărbatului. „Nu vă privește!“, a fost răspunsul respingător. Pescarul i-a amintit bărbatului că și-a riscat viața pentru a-l salva. Dar, în locul unei mulțumiri, a fost alungat cu vorbe urâte. Cu lacrimi în ochi, creștinul a vâslit înapoi la locul său. Privind spre cer, s-a rugat: „Doamne Isuse, dacă mă gândesc cum ești tratat Tu, mă întristez foarte tare. Dar acum înțeleg puțin ce simți Tu, când așa mulți oameni, într-o stare fără margini de nemulțumire, Te resping pe Tine și lucrarea Ta de mântuire“.
Întristarea pescarului era îndreptățită. A făcut un mare bine și i s-a întors spatele. Când credința are de-a face cu lucruri care ar fi de natură să o descurajeze, ea împrumută aripi de vultur și se avântă deasupra dificultăților, zburând înspre seninul cerului. Dumnezeu ne face bine zilnic. Și ce fac oamenii? Îi întorc spatele. Cât de normal ar fi ca această bunătate fără margini a lui Dumnezeu să-i îndemne la pocăință…! „Nu știi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?“