Sămânța bună

Încrederea în Dumnezeu
Și cel drept va trăi prin credință.

Evrei 10.38

În anul 1944, atacurile aeriene ale aliaților au devenit tot mai dese în orașele germane, iar noi, copiii, stăteam în fiecare noapte câteva ore în pivnița vecinilor, care părea mai sigură. Când se termina alarma, mergeam clătinându-ne, morți de oboseală, spre locuința noastră, mulțumitori că Domnul cel bun ne-a păzit de rău și în acea noapte. Dar adesea foamea creștea după o noapte de veghe. Alimentele erau raționalizate prin cartele. O pâine trebuia să ajungă pentru o familie de patru persoane o săptămână întreagă. Mama făcea lunea cu cuțitul șapte crestături în pâinea cea lungă. Mai mult decât o bucată nu puteai mânca într-o zi.

Fratelui meu de treisprezece ani i-a fost odată foarte foame și a rugat-o pe mama să-i dea o bucată de pâine după ce ne-am întors din pivnița incomodă. Mama a spus: „Nu, băiatul meu, nu pot să-ți dau pâine, ai mâncat rația pentru astăzi“. Dar tata a spus: „Dă-i o bucată de pâine prin credință!“. Și mama a făcut ce i-a spus tata. Credința ei nu a pus-o într-o situație penibilă, nu a făcut-o de rușine. Dimineața, când a intrat în magazinul de alimente, proprietarul a întâmpinat-o spunând: „Astăzi a fost livrată pentru dumneavoastră o pâine de 2,5 kg!“. Era o pâine de casă, făcută de o țărancă cunoscută din satul vecin. Așa a răspuns Dumnezeu la încrederea mare a părinților mei, iar noi am putut doar să ne minunăm și să-I mulțumim lui Dumnezeu.