Pâinea zilnică
25
Februarie
Text: Ioan 3:22-30
Trebuie ca El să crească si eu să mă micşorez. Ioan 3:30
PREAMĂRIREA LUI CRISTOS
Atitudinea exprimată de Ioan Botezătorul în textul de azi, ar
trebui să fie atitudinea fiecărui urmaş al lui Cristos. Ioan
Botezătorul devenise influent în Palestina, dar după ce L-a botezat
pe Isus oamenii au început să-L urmeze pe Mîntuitorul. întrebat
fiind asupra acestui fapt, Ioan a spus: „Trebuie ca El să crească,
iar eu să mă micşorez".
C.S. Kirkendall subliniază că acest principiu de lansare a cauzei
altuia cu o totală lipsă de egoism a fost exemplificat de Edmund
Halley în relaţiile sale cu Isaac Newton. Halley, omul care a prezis
reîntoarcerea cometei care îi poartă acum numele, a recunoscut
importanţa descoperirii legii gravitaţiei. L-a provocat să-şi perfecţioneze ideea originală, i-a corectat unele din ecuaţiile matematice. Apoi Halley l-a îndemnat să-şi pună ideile într-o carte.
Cartea „Principiile matematice ale filozofiei naturii", l-a făcut pe
Newton celebru. Puţini oameni ştiu că Halley a editat-o şi a
supravegheat publicarea ei şi chiar a finanţat tipărirea ei, cu toate
că Newton şi-ar fi putut permite mai uşor o asemenea cheltuială.
Istoricii de azi numesc fapta lui Halley ca unul din exemplele cele
mai lipsite de egoism pe care le cunoaşte istoria ştiinţei moderne.
Atitudinea unei umilinţe autentice este semnul unei relaţii corecte cu Isus. In timp ce nu atragem atenţia supra noastră înşine,
trebuie să aruncăm toată lumina asupra Lui. Cu cît vor fi mai mari
realizările noastre, cu atît El va primi mai multă glorie. Recunoscînd că sursa darurilor noastre şi a capacităţilor este Isus,
haideţi să urmăm exemplul lui Ioan Botezătorul şi să-L preamărim
pe Cristos. - D.C.E.
Sînt un bulgăr de pămînt.
Sînt un strop de rouă-n soare.
Şi cu cît mă fac mai mic,
Cu-atît Tu Te faci mai mare.
Ne vom vedea adevărata statură numai cind vom sta în umbra lui Cristos.