Pâinea zilnică
14
Septembrie
Text: 2 Timotei 1:8-14
Şl din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. 2 Timotei 1:12
STÎND PE AMBELE PICIOARE
Pentru a fi nişte creştini buni, trebuie să avem atît cunoştinţe
biblice cît şi experienţă. Să depinzi numai de una din ele este
ca şi cum ai încerca să stai într-un picior. Citim în 2 Timotei 1 că
Pavel a putut depune mărturie, stînd cu un picior pe marile fapte
ale credinţei creştine (v. 13) şi cu celălalt pe o relaţie dinamică cu
Isus (v. 12).
Un bărbat, pe care îl vom numi Ion, avea multe suişuri şi coborîşuri emoţionale, deoarece încerca să se bazeze numai pe experienţe. Fusese student la colegiu, fumător, rob tutunului, frustrat, în prag de sinucidere, cînd cineva l-a condus la Isus. Viaţa lui
s-a schimbat dramatic, şi el a devenit un martor entuziast al lui
Cristos. Dar nu studia Biblia prea mult, şi acest lucru a început să
se vadă. Îi lipsea stabilitatea.
Soţia sa, Ileana, pe de-o altă parte, avea o stabilitate de stîncă,
dar îi lipsea entuziasmul soţului. Crescută într-o familie creştină,
ea l-a primit pe Isus la o vîrstă fragedă. Deşi încercată de îndoieli
la anii adolescenţei, ea a devenit puternic încrezătoare în adevărurile credinţei creştine în urma studiului Scripturii. Cu toate
acestea, ea nu prea vorbea cu oamenii despre Domnul. Aproape că
niciodată nu depunea mărturie cu bucurie despre răspunsuri la
rugăciune. Îi lipsea experienţa.
Ion are nevoie de studiul Bibliei - să ştie ceea ce crede şi de ce.
Ileana are nevoie să-şi cultive experienţa cu mai multă rugăciune
şi mărturie în faţa altora.
Cunoştinţa şi experienţa sînt amîndouă esenţiale vieţii creştine.
Oare tu stai pe amîndouă picioarele? - H.V.L.
Doamne, învaţă-mă Cuvîntul Tău cel sfînt,
Adevăr ce trebuie să-l ştiu pe pămînt.
Şi ajută-mi să spun vestea măreaţă,
Ca păcătoşii să vină la viaţă. - D.J.D.
Creştinul bine echilibrat nu numai că îşi cunoaşte credtnţa, dar o şi arată.